1 Iunie, franturi din drumul autismului spre normalitate. Povestea sentimentului numit „bucurie”
- Detalii
- Categorie: Articole
Particole de praf ce stralucesc in lumina soarelui. Ma fascineaza. M-as uita ore intregi la ele. Sunt putine lucruri care imi plac si nu inteleg de ce toata lumea ma impiedica sa le fac.
Stau cuminte in scaunelul din masina. Parintii mei imi spun ca mergem in parc, unde ne vom distra. Hmm.. Aud ce imi spun ei dar nu ma intereseaza. Privesc in continuare particolele de praf si razele de soare care ma mangaie prin geam.
Fratele meu este langa mine si canta impreuna cu tata „ E o lume minunata in care veti gasi, numai copii..” Simt discomfort. Ma deranjeaza cantecul lor. Astept sa se termine acest „zgomot” care imi zdruncina creierii. Scancesc putin. Imi vine sa plang. Simt o durere puternica in urechi. Tata si fratele meu nu ma aud. Mama se uita pe telefon.
Ma concentrez la ceea ce imi place, privind in continuare soarele. Atingerea razelor lui ma linisteste. Este diferita de cea a oamenilor.
Atingerea oamenilor ma strange ca o menghina si ma face sa tip. In cele 2 zile pe saptamana cand merg la gradi, doamna educatoare ma da afara din clasa pentru ca tip cand ma ating copiii. Stau pe hol, pana ma linistesc. Toti copiii se uita ciudat la mine.
Ajungem in parc. E multa agitatie. Rasete de copii, tipete de bucurie, muzica tare, lume multa, baloane, animalute, clovni. Imi pun mainile la urechi si plang. Nu stiu cat o sa pot suporta toate astea.
Ma asez pe banca impreuna cu familia mea. Soarele a intrat in nori.
Imi fixez un punct pe marginea bancii si il privesc cu cotul ochiului, miscand capul cate putin. Ating cantul bancii cu degetul aratator. Ce mult imi place sa fac asta!
Fratele meu ma prinde de mana, bucuros ca il vede pe tata aducandu-ne inghetata. Imi vine sa vomit numai cand o vad! Nu imi place nimic dulce! Din fericire fratele meu mananca si inghetata mea, apoi pleaca la joaca. Am scapat! Nu m-a mai obligat sa incerc sa gust!
Soarele iese din nori. Ce bine! Incep din nou sa urmaresc particolele de praf.
Doi adulti susotesc ceva si rad, uitandu-se la mine. Baietelul lor intreaba:
-Ce tot face baiatul asta?
Parintii lui rad in continuare si isi trag copilul spre ei:
-E autist, sa nu te duci la el!
Mama ma intoarce putin catre ea si imi spune:
-Hai sa le prindem in pumn!
Wow, ce grozav! Sunt bucuros, dar nu stiu cum sa exprim asta.
Tata intra si el in joc:
- Acum e randul meu si tu astepti.
Chiar sunt bucuros! Parintii mei mi-au inteles pentru prima data jocul.
Este 1 iunie si de ziua copilului, parintii mei au reusit sa intre in lumea mea. Astept urmatorul 1 iunie cu nerabdare cand parintii mei ma vor intelege si se vor juca cu mine ceea ce imi place. Nu imi plac schimbarile. Sper ca nu vor vrea jucam altceva.
Ce a insemnat 1 iunie pentru mine, copilul cu autism neinteles? Cu toate ca nu m-am jucat ca un copil cu dezvoltare normala, a insemnat enorm! M-am distrat impreuna cu parintii mei si m-am simtit acceptat!
Zambesc si mama imi spune ca sentimentul asta se numeste bucurie. Aha! L-am invatat acum ceva timp si la terapie pe imagini. Imi place acest sentiment! Am inteles acum, vreau sa simt mereu bucurie si sa zambesc! Multumesc mami si tati!
Psih. Clinician Carmen Hotar
Presedinte Asociatia ARICA
